Comana Autumn Bike Fest by Teodor Mincu

“Dintre toate competițiile la care am participat anul acesta, cele de la Comana mi-au plăcut cel mai mult.” ne spune Teodor Mincu in articolul sau din Jurnalul de Calatorie.
Am încheiat sezonul de concursuri de mountainbike, cu varianta de toamnă a Team Expert Bike Fest.
Dintre toate competițiile la care am participat anul acesta, cele de la Comana mi-au plăcut cel mai mult. Asta pentru că per ansamblu sunt trasee ușoare datorită diferenței mici de nivel, pentru că în mare parte se desfășoară prin pădure și nu te bate soarele în cap, pentru că traseele nu sunt foarte lungi (aprox. 35 km maxim) și pentru varietatea traseului care îmbină urcări, coborâri, mers pe poteci, treceri de râulețe precum și 1-2 zone de bikepush.
Spre deosebire de celelalte competiții unde mi-am propus mereu să termin în timpii regulamentari, aici mi-am propus să dau tot ce pot, ca și când aș vrea să câștig competiția.
Deși mi-a fost teamă să nu-mi epuizez resursele după jumătate de cursă, acestea mi-au ajuns până la final. Asta înseamnă pedalat cu 20-30km/h pe drumurile forestiere, coborâri cu viteze similare prin pădure și tot așa.
Mi s-a părut extraordinară senzația ca la punctul 1 de alimentare (la aprox. 11 km) să nu am nevoie de nimic. Mi-a amintit de tipul cu alt aluat de la Geiger, care venea după vreo 80 de kilometrii, dar ce mai contează :D. Rezerva mea de apă era abia atinsă, însă tot am oprit pentru câteva felii de lămâie și apă de băut pe loc.
Senzația pe care o ai atunci când vrei să ajungi printre primii este mult diferită de cea de „supraviețuire” în cursă, când ajungi să „călătorești” singur prin pădure. Acum pedalezi în ritm cu alți concurenți, încerci să te ții după ei sau încerci să nu fii depășit. Este un stres continuu, o bătălie cu timpul nemilos și o suprasolicitare contiuă și constantă a mușchilor. Atunci când alergi cu peste 20km/h pe poteci și drumuri forestiere trebuie să ții bine de ghidon și totodată câte un deget trebuie lăsat de pază pe frâne, just in case. Datorită denivelărilor și a șocurilor pericolul să scapi ghidonul din mână este destul de ridicat și nu vreau să mă gândesc la un scneariu de căzătură de acest gen. După vreo 20 de km pur și simplu simțeam că nu-mi mai pot întinde degetele de la mână, atât de tare am ținut ghidonul.

Citeste tot articolul
Surs: Teodor Mincu | Jurnal de calatorie

Advertisements

About Radu

http://radusavin.ro
This entry was posted in 2011, BikeFest, Comana and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s